Pro green

Be human

To those out there that need a push!

Intrebari de duzina 01

Daca oamenii sunt toti speciali, diferiti, dar... egali... de ce la nastere unii au o mana, majoritatea doua?
.
.
.

Rosii... de gradina

Inceput de toamna. O piata aglomerata. Mirosuri pestrite de zarzavat si naduseli.

O femeie trecuta de 50 de ani se opreste din loc in loc, cantareste ochiometric toate legumele insirate de-a lungul tarabelor, isi ridica mainile spre palaria de soare, si le coboara, le ridica iar, oprindu-le la nivelul fruntii de fiecare data cand vrea sa priveasca mai atent vreun specimen colorat.

La un moment dat, un cuplu indraznet, cu sorturile manjite de pamant si fructe storcite, o abordeaza. Femeia cauta rosii; vanzatorii, unul peste celalalt, isi prezinta marfa tare, laudaros si emfatic, la fiecare cuvant piepturile lor zvacnind in sus de exaltare. O roaga sa incerce una; femeia insa sceptica. Pe eticheta, langa pret, mentiunea: rosii de gradina.

- Astea-s rosii de gradina? intreaba ea cu un rictus care-i stramba aproape si nasul.

- Da, doamna, de gradina, foarte frumoase si mari! se impreunesc vocile posesorilor in cor.

- Nu sunt astea rosii de gradina! Sunt de solar, se vad bine! riposteaza femeia cu glas pronuntat.

- Cum doamna? incearca  sa se apere vanzatoarea, dar in continuarea vocii ei, o tonalitate mai blanda - vecina de taraba - ii urmeaza:

- Cum sa nu fie de gradina? Dar de ce sunt? Luati de acolo ca sunt cele mai bune!

- Nu mai mintiti ca stiu eu cum sunt rosiile astea. Si fiica-mea are solar si stiu eu mai bine! o da inainte doamna in varsta.

Mai la o parte, un cuplu tanar urmareste scena. El catre ea:

- Incearca s-o fraiereasca cu rosii de solar pe post de rosii de gradina.

La care tanara, deloc pe ganduri, se apropie de locul cu pricina si intreaba:

- Nu va suparati, daca solarul ar fi pus pe bloc si nu in gradina, ati scrie pe eticheta „rosii de pe bloc”?

Orgoliu

Intrarea unui bloc muncitoresc. In interior, la geamuri, atarna perdele groase, gri. Trebuie sa-ti apropii privirea intre palme ca sa poti descifra ceva din casa scarilor prin ele.

De afara se apropie Sonia cu sotul ei - vesela, tanara, fericita de vizita care o reintoarce la parinti. Scoate cheile, cartela de la interfon, deschide usa si da sa paseasca inauntru, in fostul imobil, acum imbogatit de amintiri ce-i navalesc pe buze din memorie. In fata insa, o doamna in varsta, blonda si cu riduri pudrate excesiv se preface lovita, desi usa a trecut milimetric pe langa degetele ei cu unghii noduroase in rosu-aprins vopsite. Era si aceasta cu sotul ei. Sonia o recunoaste: da, vecina de la parter, cea care locuieste sub parintii ei si care s-a purtat nu de mult josnic cu tatal ei intr-o chestiune pentru care orice om mai degraba i-ar fi multumit. Femeia, recunoscand-o la randul ei pe tanara, se impinge in fata si incepe sa ciripeasca:

- Vai, cata neatentie si needucatie!

Sonia, fara sa se gandeasca sa ofere mai mult respect, riposteaza:

- Locuiti aici de o vesnicie aproape si cunoasteti foarte bine faptul ca de afara nu se poate vedea inauntru de perdele, dar de la interior se vad foarte bine umbrele personajelor de afara! E de datoria dumneavoastra sa va feriti si sa pastrati distanta fata de usa in miscare! Si-apoi nici nu v-a lovit, asa ca aveti grija cum va adresati; iar acum da-ti-mi voie sa trec!

Atatata de abundenta cunvintelor care n-o ridicau in ceruri, femeia nu se urneste, ba chiar inainteaza mai mult spre Sonia cu vadita intentie de a trece ea prima. Dar tanara, care nu avea nici un gand sa prelungeasca nefericita intalnire si orice intarziere o irita, nu poate ierta comportarea femeii din trecut si tine mortis s-o infrunte, s-o pedepseasca!

- Cred ca nu intelegeti ce spun. Sa va explic: eu am deschis usa, eu intru prima! Daca ati fi deschis-o dumneavoastra, dumneavoastra ati fi trecut prima!

Imbufnata, catre sot, femeia spune:

- Ia te uita cata indrazneala are fetita asta!

- Sunt o tanara doamna!

Femeia rade zeflemitor si face un gest cu mana foarte usor de interpretat. Sonia, scarbita si starnita:

- Sa va explic si de data aceasta: eu sunt o tanara doamna asa cum TU esti o femeie ofilita, dezagreabila si mai ales trecuta de vreme!

Auzind asta, fata femeii se zbarceste si mai tare, mana i se ridica spre piept, gura ii cade ca o momeala de peste in iaz, iar de pe limba i se desprind cuvinteincalcite si pitigaiate, greu de deslusit. Slab si dichisit, tacut pana atunci, barbatul in varsta se strange in umeri si din expresia acra purtata ca o emblema pe figura, pe care Sonia o urmareste pasiv, incep sa iasa tot felul de sunete innabusite.

Tanara, mandra acum, isi apropie fata de cea a femeii in convulsii si, cu palma plasata intre trupurile lor, ii atinge paltonul, fortand-o sa se dea inapoi. Aceasta insa, revenindu-si, isi arunca privirea inspre stanga sus, se smuceste si impinge umarul adversarei fara succes, caci el opune rezistenta si, pana sa se dezmeticeasca, Sonia tasneste inauntru, in urma ei venind Titus cu bagajele, ironic si amuzat de toata treaba asta, dar dornic sa participe; lasa usa sa se inchida cu zgomot in spate, inainte ca orgoliosii vecini sa aiba timp sa iasa.

Termenul de „majoritate”

Citesc si aud des povesti despre termenul acesta, utilizarea lui, dar, mai ales, dezbateri despre cum e corect: marea majoritate sau doar majoritatea?

Mi-am pus si eu intrebarea inca de timpuriu; de ce scriu insa despre asta aici si acum? Pentru ca, pur si simplu, simt nevoia de a exprima in scris si public ceea ce cred in legatura cu acest subiect si am s-o fac pe cat pot de scurt si la obiect.

Ei bine, pentru inceput, termenul de majoritate , asa cum apare el in dictionar, inseamna numarul cel mai mare, partea cea mai mare dintr-o colectivitate; altfel spus, se refera la un grup de elemente care, numeric, este mai mare decat unul sau mai multe alte grupuri de elemente. Pluralul termenului este majoritati.

Prin urmare, este corect sa spunem:

                Majoritatea oamenilor este fericita de sarbatori.

si incorect:

                Majoritatea oamenilor sunt fericiti de sarbatori.

deoarece „majoritatea oamenilor” presupune grupul ca un tot unitar, un intreg, o unitate, si nu pe ei ca entitati separate adunate. De altfel, nu si-ar mai fi gasit rostul termenul de majoritate in propozitie daca varianta a doua ar fi fost corecta.

Dintru inceput spun ca „majoritatea” , ca e mare sau verde, sau rotunda, sau pozitivista, este o problema de nuanta, de finete, de accent. Acum... despre „marea majoritatea” se spune ca ar fi pleonasm pe motiv ca nu poate exista o „mica majoritate” de vreme ce „majoritate” inseamna mai mult. Dar oare este chiar asa? Logica ar putea spune ca da, insa logica nu e poetica, pe cand cuvintele alaturate pot fi. Din pacate, prea putini sunt aceia care se gandesc la cuvantul „mare” ca la ceva dominant sau impresionant atunci cand il alatura cuvantului „majoritate”.

Bun. Acum sa dau si un exemplu practic, cum il numesc eu.

Daca ne uitam in imaginile de mai sus, primele, si comparam grupul bulinelor verzi cu cel al bulinelor rosii, primul lucru care ne vine in minte este acela ca grupul verde este MARE, iar cel rosu MIC. Asa cum segmentul galben este MARE in comparatie cu celelalte doua.

Astea se traduc asa:

Majoritatea o constituie elementele verzi.

Majoritatea o constituie segmentul galben.

Insa, daca ne uitam la imaginile urmatoare, vom vedea ca grupul verde este si mai MARE, iar segmentul galben este deja emorn pe langa celelalte doua - devine deci impresionant.

Astea se traduc asa:

Marea majoritate o constituie elementele verzi.

Marea majoritate o constituie segmentul galben.

De ce? Pentru ca prin cuvantul mare vrem sa exprimam imensitatea majoritatii in comparatie cu minoritatea, fara sa lezam nici logica, nici gramatica, ci doar sa nuantam afirmatia facuta, sa aratam superioritatea numerica a acesteia fata de minoritati.

Asadar, este corect sa spunem:

                Impresionanta majoritate de 92 contra 8 procente...

dupa cum este incorect sa spunem (in afara de cazul cand se incearca o ironie):

                Impresionanta majoritate de 57 contra 43 procente...

Substituind termenului de „impreionant” pe cel de „mare”, este, deci, corect sa spunem:

                Marea majoritate de 92 contra 8 procente...

si incorect atunci cand diferentele de procente sunt infime sau mici, ca, de exemplu: 60 contra 40 procente.

Acestea fiind spuse si ca o concluzie, a vorbi corect despre o mare majoritate inseamna a face referire directa la o majoritatea coplesitoare in comparatie cu minoritatea sau minoritatile elementelor in discutie, inseamna o majoritate care se impune prin numar atat in procent cat si in cifre. Mai exact, 9 oameni contra 1 nu pot fi o mare majoritate, insa 900 de oameni contra 100, da.

Si cu asta mi-am incheiat teza. Alte discutii/exemple/completari despre subiect gasiti de voie pe net.

V-am salutat!